Vă informăm că, pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor tragicului eveniment, din data de 30 octombrie 2015, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, a distribuit în spitalele din Bucureşti în care se află internate persoanele rănite în clubul Colectiv, cererile tip pentru obţinerea ajutorului de urgenţă, în vederea completării acestora de către însoţitori.

Totodată, au fost comunicate şi documentele care vor însoţi cererile, urmând ca, după completarea lor, reprezentanţii ANPIS să se deplaseze la spitale pentru a le prelua şi a le transmite agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială în a căror rază teritorială îşi au domiciliul însoţitorii.

Vă asigurăm de tot sprijinul, compasiunea şi implicarea noastră.

Echipa ANPIS

Persoana de contact: Director General Adjunct ANPIS – MARINELA NICOLETA DINU

e-mail:marinela.dinu@prestatiisociale.ro

Tel. 0213136047, 0213136091

Fax. 0213136098

Telefon mobil: 0740766291

Informare ANPIS în atenţia însoţitorilor persoanelor rănite în clubul Colectiv